LEADER ÎN ROMÂNIA

Programul LEADER

Programul LEADER (Liaison Entre Actions de Developpment de I’Economie Rurale) face parte din iniţiațivele comunitare ale Uniunii Europene. Această iniţiativă s-a născut cu ocazia reformei Fondurilor structurale din 1989. Motorul de funcţionare al programului Leader, respectiv beneficiarul acestuia, este Grupul de Acţiune Locală (denumit în continuare GAL), care reprezintă parteneriate constituite între diverşi reprezentanţi ai sectorului socio-economic din teritoriul şi care determină direcţia de dezvoltare a regiunii.

Programul LEADER reprezintă o abordare care ofera noi oportunități de dezvoltare rurală punând bazele identificării nevoilor locale, întăririi capacității de dezvoltare și implementării strategiilor locale de dezvoltare în vederea conservării patrimoniului rural și cultural, dezvoltării mediului economic și îmbunătățirii abilităților organizatorice ale comunităților locale.

Schimbările din sectorul agricol, ca rezultat al reformei Politicii Agricole Comune, creșterea cererii consumatorilor, presiunile asupra mediului înconjurător, răspândirea rapidă a noilor tehnologii, îmbătrânirea populației și depopularea rurală sunt numai o parte din factorii care afectează zona rurală și care solicită implementarea unui program orientat spre construirea de parteneriate public-private și valorificarea resurselor locale (fizice, umane și financiare) pentru elaborarea și punerea în practică a unor strategii de dezvoltare locală.

Scurt Istoric:

La nivel european, necesitatea Programului LEADER a aparut in 1990, cand, programele publice pentru dezvoltare rurala din multe tari erau limitate, in ceea ce priveste obiectivul interventiilor lor, fiind administrate intr-un mod traditional de sus in jos (de la nivel central spre cel local).

In perioada 1991-1994 la nivel comunitar s-a derulat LEADER I, "Faza de initiere", in cadrul careia au fost constituite 217 Grupuri Locale de Actiune (GAL). In cadrul LEADER II (1994-1999), Faza de generalizare, s-au format 1000 GAL-uri. In cadrul LEADER (2000-2006), Faza de consolidare, au fost selectate 896 GAL-uri, in zonele rurale din toate statele membre.

Caracteristicile Programului LEADER

Programul LEADER se bazează pe combinarea a 7 caracteristici, astfel:

  • abordare teritorială (utilizarea eficientă a resurselor locale din cadrul unei zone teritoriale specifice, desfășurarea de activități integrate și crearea unei viziuni comune);
  • abordare partenerială (realizarea unui parteneriat public-privat interesat în dezvoltarea zonei, denumit Grup de Actiune Locala);
  • abordare de jos în sus (participarea activă a populației locale la planificarea, luarea deciziilor și implementarea strategiilor necesare dezvoltării zonei);
  • abordarea integrată și multisectorială a strategiilor bazate pe interacțiunea partenerilor din toate sectoarele economiei locale, pentru a planifica și pune în comun problemele din mediul rural;
  • accent deosebit pe inovatie si experimentare (cautarea de raspunsuri noi la problemele existente ale dezvoltarii rurale);
  • implementarea proiectelor de cooperare;
  • interconectarea parteneriatelor locale.

Caracteristicile speciale:

Abordarea bazată pe teritoriu: teritoriu omogen de dimensiune viabilă, locuitorii împărtășesc „identitatea locală” . Participanţii din teritoriu înfiinţează aşa numitele „Grupuri de Acţiune Locală” (Local Action Group) care sunt responsabile de elaborarea programelor locale de dezvoltare rurală, punerea în funcţiune a  sistemului de administrare şi implementare a programului înm vederea realizării planului.

Abordarea„jos în sus”  (bottom-up): dă posibilitatea fiecărui reprezentant al spaţiului rural ca, împreună cu comunitatea, să poată beneficia de cunoştinţele necesare pentru desfăşurarea diverselor activităţi de interes comun.

Modelul specific de management şi finanţare: abordarea LEADER are ca element determinant delegarea conducerii şi finanţării către grupul de acţiune locală. În condiţii optime modelul echilibrează poziţiile de putere şi intensifică distribuţia egală a puterii între sfera de afaceri, civilă şi publică.

Parteneriat trilateral: sfera publică, sfera privată şi civilă iniţiează o relaţie voluntară, inovativă în vederea atingerii scopurilor comune prin unirea resurselor şi competenţelor.

Caracterul inovativ: caracterul inovator al programului LEADER înseamnă sprijinirea serviciilor, industriei şi comerţului diversificat bazat pe resurse locale şi idei noi.

În sens mai larg înseamnă promovarea dezvoltării locale, bunelor practici şi experienţe ale grupurilor de acţiune locale

Abordarea integrată – interconectivitatea activităţilor: Politica agrară a Uniunii Europene prin multifuncţionalitate oglindeşte conceptul conform căreia  gospodarii nu sunt numai simplii producători agricoli ci prin activitatea lor produc bunuri naturale, culturale, de mediu şi comunitare

Networking:  formarea reţelelor naţionale şi internaţionale între grupurile LEADER contribuie la diseminarea şi schimbul metodelor, cunoştinţelor, experienţelor şi rezultatelor obţinute la nivel local.

Cine sunt beneficiarii Programului LEADER?

Beneficiarii Programului LEADER sunt Grupurile de Actiune Locala (GAL) care îşi desfasoara activitatea pe un teritoriu rural.

Grupurile de Actiune Locala reprezinta parteneriate constituite din diversi reprezentanti ai sectorului socio-economic din teritoriul respectiv. La nivel de decizie, partenerii sociali si economici si reprezentantii societatii civile, precum agricultorii, femeile, tinerii din spatiul rural si asociatiile acestora trebuie sa reprezinte cel putin 50% din parteneriatul local.

În statele membre, GAL-urile au diferite structuri legale: asociatii non-profit, asociatii si fundatii, autoritati locale sau regionale, societati comerciale, cooperative.

GAL-urile reprezinta interesele locuitorilor si comunitatii rurale - motorul de functiune al Programului LEADER.

GAL-urile elaboreaza o strategie de dezvoltare rurala locala integrata si sunt responsabile de implementarea acesteia.

Astfel, GAL-urile aleg proiectele care vor fi finantate in cadrul strategiei. De asemenea, pot selecta proiecte de cooperare.

Criterii de identificare a teritoriilor LEADER:

  • Dimensiune redusă;
  • Caracter rural;
  • Omogenitate;
  • Resurse suficiente;
  • Densitate redusă a populației (maxim 150 locuitori/ km2);
  • Identitate locală;
  • Populație între 10.000 - 100.000 locuitori.

 Scopul programului LEADER

Scopul programului LEADER este de a acorda sprijin şi a încuraja locuitorii din spaţiul rural în vederea evaluării oportunităţilor de dezvoltare pe termen lung a microregiunii. Intenţia este de a sprijini realizarea unor strategii integrate, cu soluţii inovative şi care asigură dezvoltarea sustenabilă a regiunii prin:
protejarea patrimoniului cultural şi natural local;
consolidarea economiei rurale care înseamnă în primul rând crearea de locuri de muncă;
îmbunătăţirea capacităţii administrative a comunităţilor locale.

 Avantaje ale Programului LEADER:

  • Răspunde unor nevoi locale specifice;
  • Valorifică resursele locale;
  • Mobilizează actorii locali, reprezentanţi ai populaţiei rurale,de a se preocupa şi de a prelua controlul dezvoltării zonelor rurale prin întocmirea de strategii axate pe problemele identificate în comunităţile lor;
  • Oferă zonelor rurale posibilitatea de colaborare  cu alte teritorii pentru schimb şi transfer de experienţă prin crearea de reţele;
  • Prin caracterul său descentralizat, integrat și de jos în sus este esențial pentru dezvoltarea echilibrată teritorială.

Programul LEADER se finanţează prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, implementat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. PNDR este finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).